joi, 1 ianuarie 2015
Pizza Calzone
O pizza satioasa si foarte gustoasa. V-o recomand cu mare caldura !
Ingrediente pentru aluat :
-450 g faina
-o jumatate de lingurita zahar
-40 g drojdie proaspata
-1 lingurita sare
-40 ml ulei de masline
-300 ml lapte caldut
Ingrediente pentru umplutura :
-sos de pizza sau suc concentrat de rosii
-oregano sau condiment special pentru pizza
- cateva frunze de busuioc tocate marunt
-250 g sunca presata, taiata cubulete
-150 g carnati cabanos, taiat feliute
-1 ardei rosu mare, taiat cubulete
-2 rosii taiate cubulete si scurse de zeama
-1 ceapa rosie mare, tocata marunt
-150 g cascaval razuit (sau dupa gust)
Preparare :
Pentru aluat, in laptele caldut se dizolva zaharul si drojdia. Se lasa 2-3 minute, pana se umfla.
Intr-un vas se cerne faina, se adauga sarea, uleiul de masline, laptele cu drojdia si se framanta un aluat moale, elastic, dar nelipicios. Daca e nevoie, se mai poate adauga putina faina.
Se lasa la dospit 1 ora, intr-un loc caldut (se lasa in vasul in care s-a framantat si se acopera cu un servet curat de bucatarie).
Se imparte aluatul in 4 parti egale. Fiecare bucata se intinde pe rand sub forma de cerc (circa 3-4 mm grosime), se unge o jumatate de aluat cu sos de pizza/suc concentrat de rosii (in asa fel, incat sa lasam o margine neunsa), se presara condimente pentru pizza (oregano, busuioc), ceapa, ardei, rosii (se condimenteaza cu sare, piper dupa gust), sunca presata, cabanos si cascaval. Se acopera umplutura cu partea cealalta de aluat si marginea se ruleaza strans, ca sa nu se desfaca in timpul coacerii.
Se pune intr-o tava tapetata cu hartie de copt siliconata, se unge deasupra cu ou batut (in mod normal, italienii nu ung deasupra cu ou, dar atunci nu va avea o culoare atat de frumoasa dupa coacere) si se coace in cuptorul preincalzit la 190-200 grade, pana se rumeneste frumos deasupra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu