joi, 31 decembrie 2015

Tort de ciocolată, vişine şi frişcă


Pandişpan moale si pufos, cremă delicioasă de ciocolată si cremă de alune şi un strat de frişcă cu vişine din compot. Un desert minunat pentru ocazii speciale ! Perfect pentru Revelion ! Reţeta este a mamei mele si v-o ofer cu multă dragoste !



Ingrediente pentru blat : diametrul formei 28 cm 
- 10 oua
- 10 linguri zahar
- 12 linguri faina
- 2 linguri cu varf de cacao
- 4 linguri ulei
- 1 plic praf de copt
Ingrediente pentru crema :
- 2 plicuri budinca de ciocolata Dr Oetker
- 8 linguri zahar
- 200 g crema de alune Nutella / Finetti
- 1 fiola esenta de rom Dr Oetker
- 1 lingura cu varf de cacao
- 700 ml lapte
- 200 g unt cu 80 % grasime
Ingrediente pentru stratul de frisca :
- 200 ml frisca lichida Hulala / Meggle
- 1 pliculet intaritor pentru frisca Dr Oetker
- visine din compot
+ pentru insiropat foile de tort am folosit circa 150-200 ml zeama de compot de visine, in care am amestecat 2 linguri de sirop de artar (dar in loc de sirop de artar puteti folosi 2 linguri de rom bautura)
Preparare :
    Pentru pandișpan, se separa ouăle. Albușurile se bat spumă tare cu un praf de sare (cu mixerul), se adauga treptat zahărul și se mai bate putin, până ce obținem o spumă fermă, lucioasă. Apoi se adaugă pe rând gălbenușurile, uleiul (ca la maioneza). Se oprește mixerul si cu ajutorul unei linguri de lemn / spatule se incorporează cu grija făina cernută impreună cu praful de copt și praful de cacao (cu mișcări de jos in sus).
Marginile formei de copt se ung cu unt sau ulei, iar fundul se tapetează cu hârtie de copt siliconată. Compoziția pregătită se toarnă in formă si se coace în cuptorul preîncălzit la 180 grade, până la proba cu scobitoarea (la mine a stat circa 50 de minute la cuptor).
După coacere se răstoarnă blatul din formă, se îndepărtează hârtia de copt și se întoarce în poziția inițială. Dupa răcire, se taie în 4 părti pe orizontală.
    Pentru crema, la praful de budinca se adauga cacaua, zaharul, treptat laptele, amestecand continuu ca sa nu faca cocoloase si se fierbe, pana se ingroasa. Se adaugă in crema calda Nutella / Finetti, esenta de rom și lasa sa se racesca complet.
Untul se freaca puțin cu mixerul, apoi se adauga treptat si crema racita si se amesteca pana la omogenizare.
    Frisca lichida se bate cu intaritorul pentru frisca. Visinele se scurg de zeama de compot. Zeama de compot se amesteca cu siropul de artar sau cu romul.
Asamblarea tortului :
    Fiecare foaie de tort se va insiropa dupa gust ! Crema se imparte in trei parti egale ! Din cantitatea de frisca se lasa putin si pentru ornat tortul !
Foaie de tort + crema de ciocolata + foaie de tort + frisca + visine din compot + foaie de tort + crema de ciocolata + foaie de tort + exterirul tortului se imbraca cu crema de ciocolata. Se orneaza cu frisca pastrata si cu visine din compot ! Vezi imaginile din timpul prepararii !
Pofta buna !!!





















sâmbătă, 26 decembrie 2015

Prăjitura Kinder cu miere



Foi fragede cu miere şi cacao, crema gustoasă cu miere şi topping glazură de ciocolată. Simplă, savuroasă, delicioasă ! Încercaţi-o cu încredere !



Ingrediente pentru foi : dimensiunea tăvii 25*35 cm
- 350 g făină
- 2 ouă
- 2 linguri cacao
- 5 linguri miere de albine
- 50 g untură
- 50 ml lapte
- 150 g zahăr
- 1 linguriţă bicarbonat de sodiu
Ingrediente pentru cremă :
- 2 plicuri budincă cu gust de frişcă Dr Oetker
- 3 linguri cu vârf de făină sau amidon alimentar
- 5 linguri miere de albine
- 600 ml lapte
- 200 g smântână normală cu 25 % grăsime
- 200 g unt cu 80 % grăsime
Ingrediente pentru glazura de ciocolată :
- 160 g ciocolată cu lapte + amăruie, în amestec
- 4 linguri lapte
- 40 g unt
Preparare
    Pentru foi, într-un vas se încălzeşte untura, mierea, praful de cacao, ouăle, zahărul, până ce se topesc ingredientele bine (nu se fierbe !!!). Se ia de pe foc, se adaugă laptele călduţ în care se dizolvă bicarbonatul de sodiu, făina şi se frământă un aluat moale, dar nelipicios. Se mai poate adauga puţină făină, dacă e nevoie. Aluatul se împarte în două părţi egale, se întind pe rând foi care se coc la 180 grade (cuptor preîncălzit), pe dosul tăvii, pe hârtie de copt siliconată (nu uscaţi în exces foile !!!).
   Pentru cremă, se amestecă praful de budinci cu făina / amidonul, se adaugă treptat laptele şi mierea ca să nu facă cocoloaşe şi se fierbe, până se îngroaşă. Se ia de pe foc şi în crema caldă se încorporează smântâna. Se lasă să se răcească de tot.
Untul se freacă puţin cu mixerul, apoi se adaugă treptat şi crema răcită şi se omogenizează bine. Această cremă se întinde pe o foaie, se acoperă cu a doua foaie şi se întinde glazura de ciocolată.
    Pentru glazura de ciocolată, se rupe ciocolata cubuleţe, se adaugă laptele şi se topeşte pe baie de aburi sau la microunde, apoi se adaugă untul tăiat cubuleţe si se amestecă până la omogenizare. Glazura se pregăteşte doar după ce prajitura este asamblată ! Vezi imaginile din timpul preparării !!!
Prăjitura se taie doar a doua zi, dupa ce s-au înmuiat foile de la cremă ! Se păstrează la frigider !
Poftă bună !!!










vineri, 18 decembrie 2015

Prăjitură cu mac şi cremă de vanilie


Foi fragede, strat pufos cu mac şi cacao şi cremă delicioasă de vanilie. O prăjitură simplă, uşor de făcut, dar extrem de gustoasă ! Încercaţi-o, n-o să vă pară rău !



Ingrediente pentru foi: dimensiunea tăvii 25*35 cm
- 500 g făina albă de tip 000
- un praf de sare
- 220 g unt / margarină
- 150 g zahar pudră
- 1 plic zahăr vanilat
- 2 gălbenuşuri
- 3 linguri smântână
- 1 plic praf de copt
- coaja răzuită de la o jumatate de lămâie
Ingrediente pentru stratul cu mac:
- 8 albuşuri
- 6 gălbenuşuri
- 200 g zahăr pudră
- 150 g mac măcinat (sau puteţi pune în loc de mac, nucă măcinată)
- 4 linguri cacao
- 2 linguri făină
- 1 plic praf de copt
- coaja răzuită de la o jumătate de lămâie
Ingrediente pentru cremă
- 700 ml lapte
- 2 plicuri budincă de vanilie Dr Oetker
- 200 g unt cu 82 % grăsime (obligatoriu unt, nu margarină)
- 150 g zahăr
- 1 linguriţă esenţă de vanilie
Preparare :
    Pentru aluat, într-un bol incăpător se cerne făina împreună cu praful de copt, se adaugă sarea, zahărul pudră şi se amestecă puţin cu mâna aceste ingrediente uscate. În mijloc se face o adâncitură, se adaugă gălbenuşurile, smântâna, untul / margarina, coaja de lămâie şi se frământă rapid un aluat moale, dar nelipicios. Se mai poate adăuga puţină făină, daca e nevoie.
Se ia aluatul din frigider şi se împarte in două părţi egale. Se întind pe rând foi de dimensiunea tăvii.
Prima foaie se va coace pe dosul tăvii, pe hârtie de copt siliconată ( în cuptorul preîncălzit la 180 grade).
Cealaltă foaie coace impreună cu umplutura de mac. Foaia întinsă se pune în tava tapetată cu hârtie de copt siliconată, se toarnă umplutura de mac pregătită şi se coace la 180 de grade, până la proba cu scobitoarea (circa 40-45 minute, depinde de cuptor). Se răstoarnă din tavă, se îndepărtează hârtia de copt, se întoarce în poziţia iniţială şi lasă să se răcească de tot.
    Pentru umplutura cu mac, macul măcinat se amestecă cu pudra de cacao, făina şi cu praful de copt.
Albuşurile se bat spumă tare cu un praf de sare.
Gălbenuşurile se freacă (cu mixerul) cu zahărul pudră şi coaja răzuită de lămâie, până ce compoziţia se deschide la culoare şi devine o spumă densă, apoi oprim mixerul şi cu ajutorul unei linguri de lemn / spatule se încorporează cu grijă, alternativ amestecul de mac şi albuşurile bătute spumă (cu mişcări de jos în sus).
    Pentru cremă, la praful de budincă se adaugă zahărul, apoi treptat laptele, amestecând continuu ca sa nu facă cocoloaşe şi se fierbe, până se îngroaşă. Se adaugă esenţa de vanilie și lasă sş se răcescă complet. Untul se freaca puțin cu mixerul, apoi se adaugă treptat si crema răcită şi se amestecă până la omogenizare.
Asamblare :
Foaia cu umplutura de mac + crema de vanilie + foaia coaptă separat + se presară cu zahăr pudră deasupra.
Se taie doar a doua zi, deoarece trebuie să se înmoaie foaia de sus de la cremă. Se păstrează la frigider sau acum iarna şi în cămară.
Poftă bună !!!






















marți, 8 decembrie 2015

Lămâiţa


Foi fragede și cremă delicioasă de lămâie. Topping - glazură de lămâie ! O prajitură clasică ce nu are vârstă ! Incercați-o, n-o să vă pară rău !



Ingrediente pentru foi: dimensiunea tăvii 25*35 cm (tavă mare de aragaz)
- 500 g făină
- 200 g unt / margarină
- 100 ml lapte
- 2 ouă
- 10 linguri zahăr pudră
- 1 linguriță bicarbonat de amoniu
- un praf de sare
Ingrediente pentru cremă:
- 1,200 l lapte (1 litru și 200 ml)
- 12 linguri zahăr
- 3 plicuri budincă cu gust de friscă Dr. Oetker
- 2 linguri amidon alimentar
- coaja răzuită de la o lămâie
- zeama de la o lămâie( eu am pus zeama de la o jumătate de lămâie, mi s-a părut suficientă)
- 200 g unt cu 82 % grăsime (obligatoriu unt, nu margarină)
+ pentru asamblat prăjitura gem de caise de casă, dacă se poate
Ingrediente pentru glazură:
- 150 g zahăr pudră
- 1 linguriță zeamă de lămâie
- 3 linguri gem de caise, fără pulpă
P.S. Eu de data aceasta am folosit glazură la rece cu gust de lămâie marca Dr. Oetker, 3 plicuri (e tot zahăr pudră cu lămâie și se prepară cu apă rece, conform instrucțiunilor de pe ambalaj).
Preparare:
    Pentru foi, intr-un bol incapator se cerne faina impreuna cu praful de sare, zaharul pudra si se amesteca putin cu mana aceste ingrediente uscate. In mijloc se face o adancitura, se adauga ouăle, untul / margarina, laptele, bicarbonatul de amoniu stins cu puțină zeamă de lămâie si se framanta rapid un aluat moale, dar nelipicios.
Se împarte aluatul în 4 părți egale și se coc foi pe dosul tăvii, pe hârtie de copt siliconată.
    Pentru crema, la praful de budinca se adauga amidonul, zaharul, treptat laptele, amestecand continuu ca sa nu faca cocoloase si se fierbe, pana se ingroasa. Se adaugă coaja răzuită de lămâie și lasa sa se racesca complet. Untul se freaca puțin cu mixerul, apoi se adauga treptat si crema racita si se amesteca pana la omogenizare. La sfârșit se adaugă, puțin câte puțin zeama de lămâie, amestecând continuu cu mixerul.
    Pentru glazură, se amestecă ingredientele bine și se întinde peste prăjitură. Dacă folosiți glazură la rece, marca Dr. Oetker, atunci preparați conform intrucțiunilor de pe ambalaj.
Asamblare: foaie + jumătate din cantitatea de cremă + foaie + gem de caise (nu vă zgârciți cu gemul) + foaie + restul de cremă + foaie + glazura de lămâie. Se păstrează la frigider și se taie doar a doua zi !
Poftă bună !!!