duminică, 24 aprilie 2016

Tort Vienetta 2


Tort delicios cu cremă de vişine şi ganache de ciocolată. Varianta cu cremă de frişcă şi ganache de ciocolată există deja în colecţia de reţete Prăjituri de casă. Vă ataşez link-ul acelei variante ca să vă puteţi alege după plac.

http://prajiturilehildei.blogspot.ro/2015/03/tort-vienetta.html 



Dimensiunea tăvii: 28 *40 cm
Ingrediente pentru foi :
-6 ouă
-6 linguri făină
-6 linguri zahăr pudră
-12 g praf de copt
Ingrediente pentru cremă :
-2 plicuri budincă cu gust de căpşuni / zmeură / punsch (roz să fie)
- 1 compot de vişine (borcan mare de 800 g)
- 1 lingură cu vârf de amidon alimentar
-300 ml lapte
-200 g zahăr
-200 g unt cu 80 % grăsime
Pentru ganache-ul de ciocolată :
-200 g ciocolată (din care jumătate ciocolată amăruie, jumătate cu lapte)
-50 ml frişcă lichidă
- 50 g unt
Preparare :
    Pentru foi, 2 albuşuri se bat spumă tare cu un praf de sare, se adaugă 2 linguri de zahăr pudră, 4 g de praf de copt, 2 gălbenuşuri si 2 linguri de făină.
Tapetăm tava cu hârtie de copt siliconată, uniformizăm compoziţia si se coace în cuptorul preîncălzit la 180 grade, până la proba cu scobitoarea (să nu ardeţi foaia, când nu mai e lipicioasă deasupra, e gata).
La fel coacem încă două foi.
După ce s-au răcit foile, fiecare se taie pe lung în două. Astfel obţinem 6 foi mai înguste.
    Pentru cremă, se amestecă conţinutul unui plic de budincă cu zahărul, se adaugă treptat şi laptele ca să nu facă cocoloaşe şi se fierbe, până se îngroaşă.
Vişinele cu tot cu zeama de compot se fac piure în robotul de bucătărie, apoi se amestecă împreună cu cealaltă budincă şi lingura de amidon alimentar. Se fierbe şi această compoziţie, până se îngroaşă.
Cele două creme se amestecă între ele, încă în stare caldă. Se lasă crema la răcit.
Untul se freacă cu mixerul, apoi se adaugă treptat şi crema răcită şi se omogenizează bine. Gustaţi crema, iar dacă vi se pare prea acrişoară, mai puteţi adăuga după gust zahăr pudră. Eu nu am mai pus zahăr, dar depinde de cât de acrişor e compotul.
    Pentru ganache-ul de ciocolată, ciocolata se topeşte împreună cu frişca lichidă la microunde sau pe baie de aburi, apoi se adaugă untul şi se omogenizează bine.
Asamblare :
Foaie + cremă de vişine + întindem cu un cutit ganache de ciocolată peste cremă + altă foaie şi tot aşa.
Exteriorul tortului se îmbracă prima dată în cremă, apoi se toarnă ganache-ul de ciocolată rămas. Eu am lăsat intenţionat să curgă ciocolata şi peste marginile tortului. Vezi imaginile din timpul preparării !!!
Se ornează după preferinţă cu bombonele, nucă de cocos, etc.
Se taie doar a doua zi şi se păstrează la frigider.
Poftă bună !!!

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu