vineri, 28 august 2015

Eclere cu crema de vanilie


Prajiturele delicioase, cunoscute peste tot in lume. Apar pentru prima data in Franta si sunt creatia celebrului patiser francez Marie-Antoine Carême. Crema poate varia in functie de gust si reteta : de vanilie, ciocolata, cafea, frisca. Toppingul original este din fondant, dar poate fi si de ciocolata. Eu va ofer o reteta delicioasa de eclere cu crema de vanilie si topping de ciocolata...



Ingrediente pentru aluat / pâte à choux : pentru circa 22-24 eclere de marime medie
- 125 ml apa
- 125 ml lapte
- 80 g unt
- 150 g faina
- un praf de sare
- 1 lingura zahar
- 4 oua
Ingrediente pentru crema :
- 500 ml lapte
- 3 oua
- 60 g faina
- 125 g zahar
- 1 pastaie de vanilie
- 80 g unt
Ingrediente pentru topping :
- 150 g ciocolata cu lapte sau amaruie de buna calitate (sau in amestec de lapte + amaruie)
- 2-3 linguri lapte
- 30 g unt
Preparare :
    Pentru aluat / pâte à choux, laptele si apa se pun intr-un vas pe foc potrivit, se adauga untul, zaharul, sarea si se amesteca, pana cand untul se topeste. Se ia de pe foc, se adauga faina si se amesteca pana ce compozitia se desprinde de pe marginile vasului. La acest amestec se adauga pe rand ouale, amestecand pana la omogenizare dupa fiecare ou adaugat. Compozitia obtinuta se pune intr-un pos sau intr-o punga, la care ulterior ii taiem coltul si se fac gramajoare alungite (circa 10-12 cm de lungi) pe tava tapetata cu hartie de copt siliconata - vezi imaginile din timpul prepararii.
    Se coc in cuptorul preincalzit la 200-210 grade. In primele 10-15 minute se coc la 200-210 grade (pana ce cresc frumos), apoi la 180 grade inca vreo 20 de minute (pana ce se rumenesc frumos deasupra). Nu se deschide deloc usa cuptorului in primele 25-30 minute, apoi se poate intoarce tava ca sa se rumeneasca uniform. Timpul de coacere depinde de cuptor.
Dupa coacere se lasa sa se racesca de tot.
    Pentru crema, intr-un vas se pune laptele la incalzit, se adauga semintele razuite din pastaia de vanilie (pentru aceasta, se taie pastaia pe lungime in doua si se rade cu un cutit miezul / semintele din interior).
Separat se freaca ouale intregi cu zaharul, pana ce compozitia se deschide la culoare, apoi se adauga faina si acest amestec se toarna in laptele fierbinte, amestecand continuu (pe foc potrivit), pana se ingroasa.
Se ia de pe foc, se adauga in crema fierbinte untul, se amesteca pana la omogenizare si se lasa la racit.
    Eclerele racite se taie pe lungime in jumatati (nu taiem de tot, doar o parte), crema se pune intr-un pos / pistol de ornat si umplem eclerele cu crema - vezi imaginile din timpul prepararii.
    Pentru topping, ciocolata se rupe bucatele, se adauga laptele si se topeste pe baie de aburi sau in cuptorul cu microunde. Se adauga untul si se amesteca pana la omogenizare.
Se pune glazura de ciocolata pe fiecare ecler. Se pastreaza la frigider.
Pofta buna !!!














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu